Imi place cand intru in casa cuiva sa ma tot uit in biblioteca omului. Imi place cum lumea tine tot ce citeste pe un perete ca un manifest cultural.
La inceputul anului am inceput sa strang toate biletele de la cinema - asa rupte si lipite cum erau - ca un manifest al mersului cu prietenii la mall :) Bine… la film.
La inceputul lunii mai mi-a facut curat mama si a aruncat toate biletele. M-am apucat sa le strang de atunci si speram sa pot sa le insir la sfarsitul anului dar iata ca trebuie sa plec.
E posibil ca pentru o vreme scurta sa nu pot sa merg la cinema prea des. FilmOver poate.. sa ia o pauza. Poate sa nu ia :)
Pana atunci insa - ce-am apucat in cateva luni - si inca nu-s toate - de cand le-am pozat am mai strans cateva din Chisinau, Real Steel - revazut si inca ceva.
Salutari salilor de cinema!!!
Mi-a zis cineva ca filmele la mall sunt ca fast-food-ul. Se pare ca mananc la restaurant mult prea rar (prea putine bilete la Studio si etc-uri d-astea) dar poate apuc ceva mancare gatita in casa… sau in hotel ;) Hugs.
A trecut multa vreme de cand l-am vazut, aproape o saptamana in care m-am tot gandit daca filmul e bun sau rau.
Cred ca magia lui Shakespeare nu se poate degusta decat in momentul in care incerci sa lucrezi vreo piesa - ca actor, regizor, etc. Si n-am intalnit nici un profesionist care sa nu fie pasionat, fascinat si intimidat de Shakespeare.
In acelasi timp insa, sunt destui care pot sari la beregata lui Eminescu fluturandu-i geniul ca pe o carpa murdara (ca o paralela acum cateva zile, in capitala Moldovei, am gasit in piata niste carpete cu portretul lui Eminescu si al lui Stefan cel Mare - cred ca erau pentru pus pe pereti dar mie imi venea sa pun unul la usa, pentru sters picioarele :) - nu zic pe care. Si n-am nimic cu domniile lor si nici cu operele ci poate cu simbolurile)
Revenind la al doilea Shakespeare - incercam sa analizam un pic filmul in sine si poate si conceptul.
Filmul - usor alambicat - cu multe planuri - incepe in prezent pe broadway (fara nici un impact de autenticitate nici la final) si se deruleaza pe multe paliere de varsta ale protagonistilor - greu de inceput dar coerent si pasional pana la final, plin de efecte, cu o imagine impecabila - in care fiecare cadru e un tablou, costume minunate, actorie buna - combinatie de actorie “jucata” a vremii, cu actorie politica, cu actorie de film - poate sa para incoerent dar poate sa para bine - in final - un film lung si plin… dar care m-a lasat sa ma intreb.. de ce… si pentru cine.
N-am vrut sa stau in tabara celor care ar arunca din prima cu gunoi pentru ca Shakespeare se pune numai in maniera artistica de elita, doar Bob Wilson si chestii d-astea. Am incercat sa ma prind daca cumva tot filmul e structurat ca o piesa Shakespeariana… m-am intrebat daca e ceva mai mult decat un remix ieftin.. imi suna mereu un cap lista filmelor pe care acest domn Roland Emmerich le-a facut - si cum ultima nenorocire a lui a fost tot pe baza unei fabulatii oculte… (2012) iar restul erau doar filme cu dezastre.. mereu imi venea sa clasific si filmul asta… tot o astfel de productie.
Dar n-am putut sa nu ma bucur la scurtele secvente din piesele lui Shakespeare - mi-e clar ca la alea nu te bucuri cum trebuie decat daca ai dat examen la Shakepeare in facultate. Dar chiar si asa.. am stat sa ma gandesc daca filmul nu se vrea o compilatie de omagii, asa cum “Across the universe” sau “Mama Mia” au reusit cu Beattles si respectiv Abba. (pe undeva, ca si aici, spre disperarea fanilor artistilor omagiati)
Oricum, filmul merita numai si pentru imagine sau pentru cat te poate face sa visezi la o Londra destul de autentica a vremii. Actorie buna, un plot care daca ignori realitatea poate fi interesant - desi ieftin.
Cu alte cuvinte, daca nu ai pretentii o sa te bucuri. Si pentru asta sare de la 2/5 la 4/5 - pentru ca am hotarat ca nu mai dam 3/5 da ?
Dupa ce am inghetat groaznic in cinematograful Odeon din Chisinau pe timpul Animest mi-am zis ca e momentul sa ma tratez cu o experienta cinematografica de excelenta.
M-am indreptat cu entuziasm spre cinematograful Patria din mall-ul intitulat inspirat : MALL DOVA
In program m-am bucurat sa vad ca Motanul Incaltat avea sa fie proiectat in curand si era subtitrat in limba de stat.
Imbulzeala la coada, cel din spatele meu a comandat bilete inaintea mea, cumva peste mine, eu uitandu-ma ca paiul la grebla spre caserita. Am luat locuri bune dupa criteriile mele, doar ca odata intrat in sala mi-am dat seama ca ecranul era muuult mai mic decat ma asteptam si in consecinta 3D-ul meu urma sa fie… mai mic si mai departe.
Dar nu era ultima surpriza. Dupa o serie de reclame haioase (de exemplu la companii de securitate si asa mai departe) a inceput filmul… dublat in rusa. Si ce-i drept, subtitrat in limba de stat. Limba de stat ca pisicu-n coada.
Am facut ochii rotunzi si mi l-am imaginat pe Banderas la fiecare replica.
Asa ca review-ul este total irelevant.
Va spun doar ca ma asteptam sa ma enerveze aceasta stoarcere de licenta. Asa cum personajele secundare prind contur intr-un film de succes pare logic sa mulgi acelasi personaj in mai multe ipostaze - ba mai mult, ai posibilitatea sa nu obosesti o licenta - intr-un an scoti pisica in altul Shrek-ul si tot asa.
Acum, supriza este ca nu m-a enervat, nu m-am plictisit si cu toate ca poate fi doar in imaginatia mea, filmul parea sa fie captivant, undeva sub dublajul unui domn rus bine intentionat. Daca nu e… sa dam vina pe Banderas.
Scor: tare i-as da 3/5 dar cum m-am hotarat sa evit aceasta nota… pff…. nu stiu - il mai vad odata… in VO :)
Ne-am obisnuit ca filmele cu multi actori cunoscuti sa necesite distributia grasa din cauza unui scenariu fara suficienta greutate. Cu alte cuvinte e nevoie de fete cunoscute ca lucrurile sa para credibile, grave, importante, fastuoase, etc. si asta de obicei se traduce in lipsa unor scene grele. Dar intre actorii finantelor se dau scene grele in mod constant. Curioasa traducerea numelui filmului in romana in timpul manifestarilor “Ocupy Wall Street” dar cum la noi hotia e pe fata nu manifesteaza nimeni… desi poate ar trebui un protest in sala de cinema, pentru ca sunt sanse sa iesim mai castigati. Ocupy MoiveCineDigiCityPlex.. City…!
devine mai bun
daca te astepti la un film despre finante si manevre.
daca ai facut deja cateva milioane $$ si ai si pierdut cateva
daca ai lucrat vreodata intr-o corporatie, multinationala, etc.
daca nu stii cine joaca (ahh.. ce placere cand descoperi o fata cunoscuta dupa alta)
ce sa vezi inainte
Haevnen
cateva vorbe inainte de vizionare
incepe ca un film despre nimic si te trezesti ca ai vazut un film ca la carte cu un subiect putin important in speta. Relatii si rasturnari fine de situatie care te pun la finalul filmului sa analizezi cum ti s-au schimbat parerile si sentimentele fata de majoritatea personajelor. Nu e super actiune, nu da nimeni cu pumnul in masa si nu se urmareste nimeni - dar sunt sanse sa ti se opreasca gura din mestecat nachos de cateva ori si daca n-ai avea atatea chestii in brate ti-ai da si o palma peste frunte zicand “vai cum e asta”.
dupa ce l-ai vazut
Margin Call este un alt film cu care se poate face un experiment local. Un scenariu minimalist care nu cere decat niste actori buni si care te poate intoarce pe dos de mai multe ori de nici nu mai sti pe care fata erai initial. Ai zice ca-i mai ca toate filmele romanesti - fara replici pompoase, totul foarte natural si firesc. Parcursul lui Kevin Spacey sau de fapt al fiecarui personaj este calibrat perfect de la prima replica pe care o rosteste pana la ultima.
E drept, mai apar chestii de cliseu - cadrele in care vedem detalii de hartii cu date si alte panoramari in care ni se arata ca cineva gandeste mult la o formula sunt deja manevre de videoclip pentru o infuzie de coolness acolo unde de fapt ne doare-n basca - nu vrem sa pricepem problemele financiare dar trebuie sa intelegem ca e grav.
Filmul rezolva problema tehnicalitatii finainciare foarte subtil (desi poate pentru un agent de bursa totul sa para foarte penibil - habar n-am ) dar iti dai seama, ca asemeni unor mari filme de razboi in care nu se trage nici un glont, in acest film despre Wall Street (LOL) nu vezi nici o cifra.
N-am sa spun mai mult pentru ca frumusetea filmului e in naturaletea cu care introduce chesti mici. Incepusem sa spun de experimentul romanesc care se poate face cu un astfel de film - sunt curios cum ar arta un scenariu asemanator, cu atata moralitate si miza intr-un film romanesc - cu toate ca, scena de la cantina spre final (care nu-i cea mai grea totusi) imi aduce aminte de 4 luni 3 saptamani si 2 zile, asa cum intreg filmul acesta imi aduce aminte de un avort. Se pare ca se poate. Sper sa va placa atat cat mi-a placut mie.
Scor: 4/5 (nu pentru ca nu mai vreau sa dau 3 co pentru ca imi dau peste mana sa nu-i dau 5)
P.S. - Mergeti la film cu ideea ca se cheama Margin Call - nu Panica pe Wall Street - e un discurs undeva in film despre “the margin call”. De fapt… e un discurs prin tot filmul… dar apare incet :)
Viata bate filmul, dar si filmul e masochist. Filmul romanesc se lasa batut ca o declaratie de subtilitate. Mie imi pare aceeasi declaratie de superioritate ca cea a intelectualitatii locale pe vremea comunismului cand domniile lor isi acceptau soarta si filosofau in secret si disimulat. Si pe atunci, cele mai indraznete lucruri se revelau in umor cu mesaj mascat si fin, intr-un haz de necaz, intr-o oda de impotenta - in bancuri, la teatru si mai rar la varietati duminicale. Era cumva de inteles: intr-o societate in care totul e controlat autoritar e mult mai elevat sa nu-ti pui mintea cu conditia umana. Hmm…
Ma intreb totusi de ce filmul romanesc nu incearca macar sa concureze cu filmul comercial. De unde aceasta retinere? Sa fie din aceeasi atitudine in fata unei autoritati de neatacat? Si de data asta pe principii concurentiale? Oricum incerc sa pun cap la cap valorile filmului fie el de arta sau cel comercial, undeva aceasta inclinatie narcisista a artisului roman, aceasta deliberata atitudine de a schimba lumea prin sensibilitate fata de banal nu-mi creioneaza decat… Miorita.
Spuneam mai devreme cand vorbeam de principii de viata ca iubesc filigranul scenariilor lui Radulescu. Acelasi filigran l-am regasit si in acest film si m-am bucurat. Toate foarte bune dar din pacate tesatura fina nu face parte dintr-o haina mai mare, nimic haute-couture - marele mesaj e mic si ma trezesc ca la finalul filmului m-am ales cu un mileu. Dragut lucrat si cu mesaj, dar… la ce e bun mamaie ?
Si aceasta atitudine o observ mai la toate filmele romanesti din ultima vreme (uh.. n-am vazut LoverBoy si acolo cred ca nu e cazul, dar uite, o sa ma duc sa-l vad)
De fapt, mai in toata arta - cu cat mai facila cu atat mai sensibila si mai in filigran. Caut la repezeala pe google o comunitate a fotografilor din .ro. Va citesc cateva titluri de fotografii si poate intrezariti o legatura:
- in asteptare
- rustic
- calm de dimineata
- poiana cu peri
- o bunicuta simbol
- imagini necenzurate din rai (daca va dau si numele (nickname-ul) artistului muriti instant)
Si asta e ce mi-a aparut pe prima pagina. Mi-e foarte clar ca romanul e sensibil si ca nu-i trebuie mai mult decat “apus pe Semenic” ca sa vada intr-o picatura frumusetea universului.
Ca asa am crescut noi, cu comentarii la romana unde planul cosmic se imbina cu.. ceva greu… plumb in conserve si hartie igienica in parizer.
Nu militez pentru filme cu impuscaturi sau “larger than life”. Nu ma deranjeaza nici ca trebuie sa fac un efort sa gasesc frumusetea intr-un film.
Ma deranjeaza ca trebuie sa ma conving ca e bun. Trebuie sa-i caut eu motive de existenta si sa spun ca da, un cap de iepure intr-un spital face lucrurile metaforice si unghiul subiectiv e suficient cat sa am o provocare intelectuala, in descifrarea intentiilor povestitorului.
Nici nu-i de mirare ca trbeuie atatea nume de sponsori si parteneri pe generic - trebuie convinsa multa lume ca sensitivitatea asta merita.
Intrebarea e daca merita cu adevarat - nu-si pune nimeni intrebarea daca vinde. Dar, merita? emotional, intelectual? Iar daca pana la momentul asta sunteti furiosi pe incapacitatea mea de a face fotosinteza la proiectia unui film romanesc incerc sa ma scuz, spunand ca am inflorit o saptamana intreaga dupa lumina proiectiei Arrirang.
Daca Kim Ki-Duk poate face film artistic atat de minimalist si cu un impact atat de mare (pentru mine, ca-s mai capos) poate exista o sansa si pentru artisul din Romania.
Da, pentru romani, Arrirang e zgomotos si agresiv, lipsit de sensibilitate si nuante dar.. sa revenim la cele mai bune intentii.
Tehnic e o productie decenta - fara comentarii. M-am bucurat sa vad ca, poate cu exceptia unor cadre nocturne, imaginea era buna, sunetul ok, etc.
Unghiul subiectiv mi s-a parut fals si ieftin - pe de-o parte pentru ca pare o alta manevra de a avea cat mai multa voce din off. E ca si cum nu reusim sa facem o scena simpla cu 2 actori si atunci mai ascundem unul. In plus imi fragmenteaza mereu cursivitatea, si nu m-ar deranja daca ar fi vreun schepsis atasat - sa-mi zici, ah, acum sunt ala… si d-aia trebuie sa vad eu povestea si nu femeia de serviciu de pe hol - dar m-am simtit aruncat aleatoriu in capul persoanelor din jur.
Cea mai interesanta abordare a subiectivului mi s-a parut cea in care Titieni se reflecta in monitor - pentru ca in sfarsit l-am putut vedea - dar m-am uitat doar acolo si m-am simtit un doctor narcisist.
Bogdan Dumitrache sustine bine majoritatea cadrelor - dar nu toate. E si greu - dar mai sunt filme in care un actor sustine foarte bine tot scenariul. E clar ca e un actor bun dar oricum actorii nu prea au ce juca in filmele romanesti.
Titieni si Ralea joaca excelent dar asta pentru ca-i stiu cum sunt ei si imi dau seama de compozitia facuta - altminteri scenariul nu o cere si nu ofera porti spre provocari actoricesti grave.
Prin contrast pe doamna Natasa Raab nu o cunosc si nu-mi dau seama daca asa este dumneaei sau face un rol maiastru. Pentru ca o “calitate” a filmelor romanesti cu un firesc atat de minimalist face lucrurile sa para banale.
Asa se face ca nu mi-a sarit nimeni in ochi ca actorie in rest - sau poate un pic la scena din bar unde am sesizat ceva stangacii - dar poate iar sunt “biased” pentru ca pe Vlad Oancea il stiu atat de bine.
Si sa incercam sa ajungem la problematica filmului. In timp ce scriam acest articol mi-a cazut in brate - la propriu - un interviu cu Bogdan Dumitrache din care am aflat ca filmul este despre irational.
Sunt rautacios, pentru ca sunt suparat - nu m-am prins dom’le. Imi trebuie poate, ca pentru prosti un contrast mai mare - imi trebuia rationalul acolo sa-l vad eu.
N-am avut incredere in nimeni - doctorii vindeca cu Nana Mouskouri si pacientii poarta masti din Donnie Darko. Poate doar Delia (Alina Grigore) sa fie purtatorul de ratiune in tot filmul dar daca asta era intentia atunci nu inteleg alte lucruri.
Cu alte cuvinte, imi cer scuze ca nu pot sa tratez acest film ca pe celelalte - cu “ce sa vezi inainte”, ” devine mai bun” , etc…
Imi cer scuze si pentru cei care se supara - va asigur pe toti ca imi dau interesul si mesajul meu e scris din dragoste si cu cele mai bune intentii - dar calitatea filmelor romanesti e asemanatoare cu calitatea vietii, cu calitatea servicilor medicale sau a ce vreti dumneavoastra, si ca artisti, macar sa visam mai mult e voie, pentru ca frumusetea sau durerea din tara pe care o reprezentati nu e subtila, e strigatoare la cer. Adio!
PS. - Mi-am facut un dus. Apa era calaie dar am reusit s-o dau mai calda. Am iesit cu o durere de cap si nu stiu daca era de la caldura si aburii din baie sau de la cei din capul meu. Scuzati unghiul subiectiv :P
M-am gandit ca lucrul minunat pe care-l face filmul e ca nu sare in penibilul clasic filmelor ironice romanesti. E semn ca se poate face mai mult.
Apoi mi-am spus ca e nedrept sa nu-i dau o nota, cand la urma urmei i-am dat una Principiilor de Viata.
Dar vedeti dumneavoastra, m-am hotarat sa incerc sa nu mai dau nota 3/5. E nota care multumeste pe toata lumea si nu vreau sa fiu atat de subtil. Asa ca, din dragoste si cu cele mai bune intentii, desi imi pare mai fin si mai bun decat filmul mai sus mentionat, cum nu pot sa-i dau un 4 … va primi 2.
daca se pune problema de timp, puteti sa vedeti trailerul (Slava Cerului eu l-am vazut dupa ce am vazut filmul) si gata. e gratis si va spune tot.. dar n-o sa va placa.
Intrebarea e, platiti o ora jumate si ceva firfirei sa vedeti versiunea cu potential?
ce sa vezi inainte:
orice numai rugati-va sa nu dea trailerul de la filmul asta ca vi-l strica pe tot.
nu prea sunt SF_uri - puteti incerca Real Steel dar ala mai pentru copii.
devine mai bun
daca nu vezi trailerul
daca nu esti geek si cauti nod in papura
daca esti romantic
daca-ti plac baietii frumosi (cam putine fete in film dar prietena mea s-a bucurat)
cateva vorbe inainte de vizionare
un SF dragut, plin de penibilitati in partea de “Science” dar cu ceva intentii foarte dragute si cu mult potential. E romantic si stilat, scris bine jucat prost dar totul e digerabil. Daca n-ai vazut trailerul, nu citi mai departe si vezi filmul.
dupa ce l-ai vazut
daca acelasi baiet care l-a scris (si se vede ca a scris cu replici de tinut minte) e acelasi baiet care regizeaza (si se vede ca nu trage de actori cat sa faca replicile alea memorabile) ba e chiar si acelasi baiet care produce toata tarasenia… undeva ma intreb, de ce aceste compromisuri. N-a avut timp?
Era o vreme in care era foarte clar ca Bruce Lee il bate e Chuck Norris. De fapt l-a si batut in nu stiu ce film (ba stiu :) ). Dar daca era sa fie amandoi in aceeasi echipa?
devine mai bun
daca n-ai vazut “A Christmas Carol”
daca ai citit TinTin cand erai mic.
cu copii(i) la film.
ce sa vezi inainte
nu ai animatii mai interesante de vazut in cinema - asta daca nu vrei sa faci un salt mortal si sa vezi Crulic. Eu n-am vrut - m-a potolit afisul.
daca mai vrei ceva Spielbergarerala poti sa-ti mai duci copiii la Real Steel dar Tintin pare mai aproape.
cateva vorbe inainte de vizionare
o animatie pentru toata lumea cu suficienta magie pentru tot 3D-ul.
cu o abordare care pare pe alocuri ca merge pe o linie intre animatie si film clasic sper sa va bucure ca un BD cu copertile tari si foile impecabile.
dupa ce l-ai vazut
Intrebarea daca Pif il bate pe Hercule e prea simpla. Daca Rahan il bate pe Omul Paianjen.. e mai grea. Spielberg pe Jackson ?
Intr-o lume mai buna filmul n-ar fi existat si faptul ca exista, e dovada ca traim intr-o lume mai buna. Mi-a luat mai mutle zile sa ma apuc sa scriu pentru ca am vrut sa imi raspund: filmul este o confirmare sau o utopie?
devine mai bun
nu.
ce sa vezi inainte
as recoamnda un bilet catre o lume mai buna chiar daca exista filme mai… “entertaining” la cinema.
cateva vorbe inainte de vizionare
e un film lung si cu probleme de factura… relativa. Poate fi bun, prost sau total nesarat - din pacate nu pot spune nimic sa schimb asta - e un film a carui proiectie tine de proiectia fiecaruia. In cel mai rau caz, e ca un film de duminica seara - nu plictiseste, daca de asta va e frica.
dupa ce l-ai vazut.
in lupta pentru supravietuire, probabil dupa ce a parasit taramul Africii, in dara de melc slinos a evolutiei, omul a hotarat la un moment dat, ca e mai interesanta viata traita dupa niste concepte abstracte, inventate total aiurea.
Desi nu face nici o referire specifica - filmul tinteste dincolo de amestec - eleganta, feminitatea, onoarea si alte concepte inutile isi vor cumpara bilet si vor merge sa vada Haeven.
Cred ca sunt foarte snob. Am ceva si cu Lars von Trier si cu Pedro Almodovar. Nu ma entuziasmez deloc la noile lor filme. Merg sa le vad intr-un final, ca daca tot vad toate tampeniile, de ce n-as vedea si unele cu pretentii?
Iti dai seama ca ai de-a face cu un regizor bun cand nu dezamageste. Ba nu. Total fals ca mai toti dezamagesc si esecurile sunt cele mai minunate filme pentru mine ca nu pot decat sa-mi imaginez Arirang-ul fiecaruia si muntele de compromis pe care a trebuit sa-l duca in spate)
Dar Almodovar nu a dezamagit – a facut un film prost… darfoarte frumos.
Toate premizele erau acolo: imagini minunate, problematica actuala, o atmosfera Hitchcock-iana si semnatura unui mare cineast.
Din pacate insa sensibilitatile lui Almodovar sunt acordate la alte frecvente.
Nu se sime bine in pielea lui si omul n-a gasit o alta metafora decat sa ia fraza literalmente asa cum vine. In plus, el rezoneaza la familie altfel si la sexualitate… era sa zic pe dos dar as fi fost sexist si nu asta vreau sa spun.
Perspectiva SF (asa cum a fost prezentat filmul SF/Horror – care nu e nici nici) nu duce nicaieri. Peste premiza mot-a-mot cu pielea se pune un “layer” de legaturi de familie de un penibil absurd si daca ar fi trebuit sa se coaca un caimac cu pojghita de identitate sexuala, desi il inteleg pe Almodovar, in sala a fost perceput ca o comedie.
Cu alte cuvinte, daca ai un conflict interior legat de sexualitatea ta, incearca sa vezi filmul singur sau cu altcineva care iti imparte sentimentele si grijile – s-ar putea sa functioneze drama – pentru mine insa nu a functionat nici emotional nici intelectual. In X-men Beginning de exemplu este o scena SF cu implicatii morale mult mai complexe (in general X-men are de-a face cu probleme de identitate). Cand Almodovar e sub nivelul lui X-men, problematica devine o problema.
In rest, slava cerului ca exista femei frumoase si Banderas alimenteaza fanteziile femeilor in continuare, chiar daca nu are mare lucru de jucat. Te uiti la cadre minunat compuse si te bucuri de distributie ca de un spectacol de varietati (ar fi fost destul de aiurea sa fie un doctor urat si ghebos de exemplu cu toate ca s-ar fi potrivit – dar Almodovar tine la fan-service).
Scor: 3/5 (Pentru ca mediocritatea e cea mai mare pedeapsa)
Nu-mi place Studio. Prefer mall-urile si nu inteleg de ce organizatorii de festival nu respecta filmele si spectatorii lor atat cat sa le ofere o experienta la parametri decenti. Nu stiu de ce filmele bune trebuie proiectate pe un cearceaf cocotat prea sus, cu spectatorii inghesuiti ca in avioanele low-cost, intr-o zona centrala unde sa nu gasesti niciodata loc de parcare (nici pentru bicicleta hipstere!), intr-o sala cu miros de mucegai si in care se aud bubuiturile disotecii de langa.
Spectatorii de festival nu ar veni la mall - sunt prea snobi.
Dar la transmisiunile Met Live Opera vin - sau cei ce vin, au ales sa ignore Rahova de la etajul 3 din Liberty pentru minunea din sala de cinematograf. Si isi lasa blanurile la garderoba la fel ca la opera si in pauza servesc un pahar de vin rosu la bar-ul cinematografului si pare o seara minunata.
Am fost la Scala sa-l vad pe Kim Ki Duk.
Pe randul din fata mea, o domnisoara parea dezarmata in fata unei creaturi in pantaloni matlasati si cu “bagajul de dormit in strada” la purtator - se adapostise de ploaia de afara pe locul ei. Pentru ca nimeni nu crezuse de cuviinta sa il roage mai pertinent pe domnul nesimtit sa paraseasca locul - m-am trezit ca iau atitudine. Ce idiot.
Dupa un scandal de 2 lei in care insotitorul domnisoarei a aparut, si mai tarziu alti 2 domni si-au imbrancit testosteronul in vazul intregii sali, simtindu-ma inutil si mic in scaulnul meu mi-am dat seama ca tocmai l-am apostrofat pe kim ki duk. Un kim ki duk mai mic.
Arrirang…. arrrrrirang…
exista un al 2-lea plan, virtual si secret, el tine in permanenta proiectie toate visele, gandurile, fricile. De aia ne place la cinema, pentru ca in timpul filmului proiectia de pe ecran o inlocuieste pe cea din capul nostru.
Minunatia filmului este ca pentru acea imagine, pentru acest fum, pentru toata lumina colorata trebuie sa munceasca oameni in carne si oase, cu decoruri din lemn si carton si sticla si panza si pentru ideea de ud cineva se uda si pentru ideea de sarut cineva se saruta si pentru miile de idei prinse sau surprinse in film cineva trudeste de partea celor vii pentru partea celor visatori.
In trecerea acestei oglinzi s-a prins Kim Ki-Duk. Si cea mai perfida miscare a lui este sa strecoare cinematograful in aceesi crapatura si sa te piarda intre oglinzi si sa te lase sa te spargi in bucati.
Este minunat cum uiti ca e un film despre cum el nu face film. Si intr-o simpla secventa in care deschide usa el foloseste 3 cadre. Ceea ce pentru spectator pare o actiune, pentru Kim Ki Duk sunt 3 pozitionari de camera, de 3 ori liniste, motor actiune. Ce ajunge in film o secventa de 5 secunde pentru el e munca de o ora.
Cat de constient munceste si cat de pierdut te simti. Tine sa-ti arate ca totul e magie cand in timpul unei crize se hotaraste sa mai puna o oglinda si taie cu un extra cadru cu el montand secventa.
Este poate cadrul cel mai important din tot filmul - el comentand asupra filmului, filmat in acelasi timp si cu toate astea tu uiti ca esti intr-o sala de cinema - esti doar invitatul lui.
exista un al 2-lea plan… sau in filmul lui Kim Ki-Duk… daca el vrea, un al 3-lea.
pentru ca ceea ce face, este sa dezvaluie cel mai mare secret al omenirii.
e un secret pe care il stim cu totii.
este secretul prin care, fiecare dintre noi suntem centrul universului.
Shhhhhhhh
Si pentru multi asta se proiecteaza pe cel de-al 2-lea plan cam de cand lasam prietenii imaginari undeva si-i inlocuim cu un soi de “camera video” care pluteste in jurul nostru si ne filmeaza. Ne filmam mereu.
momentele in care ne filmam si uitam de camera sunt simpactice - cand fetele isi aranjeaza fusta, asa din mers.
momentele in care devenim intimi cu adevarat sunt cele in care ne aducem aminte de “camera de filmat”
sunt momentele in care dansezi in fata oglinzii sau cand desenezi pe aburul din baie, cand iti faci nevoile sau cand contemplezi la faptul ca poti contempla. sigur o faci pentru ca merge camera aia, ea filmeaza.
si Kim Ki Duk e iarasi un baiat de treaba - pentru ca iti taie orice scuza. Asa cum Baraka iti taie orice scuza sa filmezi orice, un colt de apartament si poti sa faci un film, fara actori, fara poveste - doar cu frumos - asa Arirang iti ia orice scuza de la a face film. Film de festival sau film terapeutic, film de familie, de lasat nepotilor sau de aratat iubitei cum se vede goala prin ochii Canon.
Canon Mark II zice… iar cand se joaca cu diafragma pe nenorocitul ala de cap de peste luminat, care iesise ars de atatea ori - este iar un manifest dincolo de orice scuza.
La discutia de la Animest - dezbaterea animatiei Nine (9) - la intrebarea “cum de te-ai motivat ca in cei 4 ani sa tot muncesti la film?” Shane Acker, regizorul a zis:
“Iti dai seama ca esti artist daca nu poti sta prea mult departe de arta ta, de ceea ce vrei cu adevarat sa faci”
Nu era nimic nou in fraza asta dar a stat cu mine pe toata vizionarea lui Arirang - si de aia il iubesti pe Kim Ki-Duk.
Imi dau seama ca iubesc orice festival de film. Pacat ca nu respecta filmele si trebuie sa le vad la Studio sau la Patria.
